Cura de slabire disociata 3 3

cura de slabire disociata 3 3

Evident că, pentru a scăpa de kilogramele în plus, carnea pe care o alegi trebuie să fie fără grăsime, lactatele să fie light, iar la fructe şi legume nu ai liber chiar la toate.

Sunt însă interzise bananele, strugurii, cireşele şi fructele uscate sau confiate.

cura de slabire disociata 3 3

Trei zile lactate În intervalul în care consumi lactate trebuie să le alegi pe cele degresate, indiferent dacă optezi pentru lapte, iaurt sau brânză de vaci. Sunt interzise carnea de porc și orice fel de mezeluri.

cura de slabire disociata 3 3

Hidratarea – cea mai importantă În orice fel de regim sunt necesari zilnic doi litri de apă. Este permis și consumul de cafea neagră, însă doar una pe zi.

cura de slabire disociata 3 3

Ceaiul verde neîndulcit, sucurile naturale de fructe și legume sunt, de asemenea, surse bune de hidratare și energie. În plus, dacă se reiau vechile obiceiuri după terminarea dietei, kilogramele pierdute pot reveni.

cura de slabire disociata 3 3

În plus, dieta reprezintă un ajutor în renunțarea la obiceiurile nesănătoase: dulciurile sunt înlocuite cu fructe sau bucățele de ciocolată neagră, iar pâinea, pastele și alte făinoase trebuie alese din categoria produselor integrale.

Informațiiimportante